Mănăstirea Tismana
Mănăstirea Tismana este cel mai vechi așezământ monahal inca in functiune din Țara Românească. Construită tot prin râvna cuviosului Nicodim, sora ei, Mănăstirea Vodița, a fost distrusă la puțin timp după construire (mai apoi s-a construit Vodita 2 unde Nicodim a revenit de la Tismana), singura citadelă a ortodoxiei noastre rămânând, timp de peste șase veacuri, Mănăstirea Tismana. Deoarece cu Vladislav (Vlaicu) Vodă (1364-1377) începe pomelnicul mănăstirii, fratele lui Vlaicu, Radu I Vodă asociat la domnie din 1372, fiind al doilea în pomelnic, istoricul Alexandru Ștefulescu susținea că la începutul domniei lui Vlaicu Vodă între anii 1364-1366 s-au construit mai întâi biserici din lemn și s-au făcut danii prin hrisov.
„Tot ceea ce se făcea danie mănăstirii Vodița s-a dat și Tismanei – scria istoricul – amândouă mănăstirile fiind sub conducerea unuia și aceluiași stareț, Nicodim”. Abia după aceea a început construcția Vodiței din zid iar sub Radu I Vodă, zis și Radu Negru Vodă, biserica din zid a Tismanei.
Într-un peisaj fermecător, asemenea unui castel medieval cu bastioane la colțuri, mănăstirea Tismana este așezată pe vârf de stâncă, pe muntele Stârmina, înconjurată de culmi împădurite și stâncoase, lângă gura întunecată a Peșterii Sfântului Nicodim și de sub ale cărei ziduri țâșnește apa, rostogolindu-se în cascadă, cu o cădere de cca 40 m în râul Tismana. Celebrul călător – diaconul Paul de Alep, împreună cu Patriarhul Macarie al Antiohiei au vizitat mănăstirea Tismana în iulie 1657 și menționează în cartea sa, scrisă în limba arabă, „Note de călătorie”, printre altele: „…într-adevăr, ea nu mai are seamăn nici în această țară, nici în alta, prin frumusețea locului și a așezării, prin mulțimea apelor sale și întărirea pe care o are, ajutată și de ocrotirea zidurilor sale înconjurătoare.”
Ctitorul mănăstirii este Cuviosul Nicodim cel Sfințit de la Tismana (1310-1406) – lui îi aparține alegerea a arhitecturii și a decorațiunilor acesteia. Construcția din zid a fost realizată cu sprijinul material al domnitorilor Basarabi: Radu Negru Voievod (1377-1383) și fiii acestuia Dan I (1384- 1386) și Mircea cel Bătrân (1386-1418). Sursa: www.wikipedia.org
Mănăstirea Sfânta Ana
MANASTIREA SFANTA ANA – este o manastire de maici, cu viata de obste si poarta Hramul Sfanta Ana, praznuita la 25 iulie.Situata pe Dealul Mosului din Orsova ofera vizitatorului o priveliste deosebita asupra Dunarii.
Manastirea Sfanta Ana a fost ctitorita de Pamfil Seicaru, cunoscut ziarist interbelic.Acesta impreuna cu camaradul sau de arme Petre Gavanescu era sa fie ingropat de viu de un obuz in 1916, in Primul Razboi Mondial, pe locul in care este actualmente manastirea. El a promis ca atunci cand situatia sa materiala ii va permite, va ridica acolo o manastire, exprimandu-si astfel recunostiinta in fata lui Dumnezeu pentru ca a ramas in viata.
Pamfil Seicaru s-a tinut de cuvant si intre anii 1936-1939 a ridicat Manastirea Sfanta Ana – dupa numele mamei sale ( Ana ) .
Datorita instaurarii regimului comunist sfintirea lacasului a fost facuta la 2 dec.1990. In perioada comunista lacasul de cult a fost transformat in restaurant, iar chiliile calugaritelor in bungalouri ptr. cazare. Dupa caderea regimului comunist, in 1990 locatia a fost redata scopului sau initial.
Constructia initiala se compunea dintr-o biserica de lemn in stil traditional romanesc cu chilii pe ambele parti, in forma literei „U”. Ulterior au mai fost construite o clopotnita cu un altar de vara si cladirea muzeului. Intre 1993 si 1997 s-au efectuat ample lucrari de restaurare, au fost restaurate si picturile murale si iconostasul distruse de comunisti. Acestea au fost sfiintite de catre Nestor Voinicescu in anul 1999.
In Manastirea Sfanta Ana functioneaza din 1995 si Muzeul Pamfil Seicaru.
Pamfil Seicaru ( n.1894,Buzau – d.1980,Munchen/Germania ) a fost un eminent ziarist roman, director al ziarului Curentul, cel mai combativ cotidian in perioada interbelica
Seicaru a facut studii juridice obtinand licenta in drept. A luat parte ca ofiter la operatiile militare din primul razboi militar, fiind citat cu Ordin de zi pe Armata. A fost deputat in parlamentul Romaniei in 1928, 1931 si 1933. Ziarist de mare talent, intr-un articol publicat la 15 aprilie 1939 a intuit inevitabila sacrificare de catre marile puteri a tarilor mici si mijlocii din Europa acelui timp.
In august 1944 a parasit tara cu ideea de a publica un ziar ce ar fi trebuit sa sustina cauza Romaniei dupa incetarea razboiului. A petrecut 30 de ani in Spania. Ultimii ani i-a petrecut in Germania, stabilindu-se la Dachau, Bavaria. La moartea sa, in octombrie 1980, Primul Ministru al Bavariei, Franz Josef Straus, l-a omagiat intr-un mesaj, descriindu-l drept „un patriot roman si eminent ziarist…Mostenirea pe care a lasat-o compatriotilor sai este lupta pentru dreptate, omenie si pace”. Sursa: www.ropedia.ro
Mănăstirea Vodița
Mânăstirea Vodiţa din judeţul Mehedinţi reprezintă cea mai veche ctitorie voievodală atestată documentar şi totodată primul aşezământ monahal din ţara noastră administrat autonom (samovlastie) după regulile bisericii orientale stabilite de Sfântul Vasile cel Mare.
Vodiţa a fost o mănăstire din apropierea satului Vârciorova, municipiul Drobeta Turnu Severin, întemeiată înainte de 1374 de către călugărul Nicodim. Ansamblul a fost reînnoit în timpul domniei lui Vlaicu Vodă (Vladislav I al Ţării Româneşti), după 1400 şi în 1689, de această dată de către Cornea Brăiloiu. Azi clădirile fostei mănăstiri sunt în ruină.
Biserica iniţială a mănăstirii este probabil primul monument al arhitecturii sacrale româneşti ridicat pe plan triconc. Acest aşa-numit tip Vodiţa I s-a păstrat doar prin fundamente. Vlaicu Vodă a ctitorit în 1370-1375 o nouă biserică, al cărei sistem de boltire este susţinut de pilaştri aflaţi de o parte şi de alta a absidelor laterale. Acest tip, numit Vodiţa II, este tot de plan triconc, dar bolta este îngustată de sistemul de susţinere. Tipul Vodiţa II este întâlnit frecvent în arhitectura Ţării Româneşti până în secolul al XVIII-lea.
Unul din cele mai vechi documente din Ţara Românească (document original, în limba slavă, pe pergament) prin care Vlaicu Vodă, domnul Ţării Româneşti, dăruieşte în anul 1374 ctitoriei sale (Mănăstirea Vodiţa) trei sate, venitul domnesc de la opt pescării de la Dunăre şi alte bunuri, este păstrat la Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale din Bucureşti. Sursa: www.drobetaturnuseverin.net
Mănăstirea Mraconia
MANASTIREA MRACONIA – in zona Cazanelor, sector din Defileul Dunarii, se afla Valea Mracunei ( „loc ascuns” sau „apa intunecata” ),unde,pana in 1967, se gasea o veche manastire numita Mracunia. Constructia Hidrocentralei Portile de Fier 1 a dus,insa, la sacrificarea lacasului de cult, apele revarsate ale lacului de acumulare au inghitit ruinele manastirii, botezata de localnici „manastirea de sub ape”. Cand nivelul Dunarii scade foarte mult, ruinele in forma de cruce ale vechiului lacas pot fi vazute cu ochiul liber. De-a lungul timpului, a fost cunoscuta drept Manastirea din Valea Dunarii sau de la Ogradena Veche, o fosta comuna mehedinteana situata in apropiere si inghitita si ea de apele Dunarii.
Atestarea documentară a Mănăstirii Mrăcunia coboară până spre anul 1453, când preotul-cronicar Nicolae Stoica din Haţeg, protopop al Mehadiei, scria într-o cronică din anul 1829 că „de frica turcilor, şi îndeosebi după bătălia nefericită de la Varna şi după ocuparea Constantinopolului în 1453, călugării de la Mrăcunia s-au refugiat la Orşova“. În anul 1523, lăcaşul cu hramul Sfântul Prooroc Ilie era trecut sub jurisdicţia Episcopiei de la Vârşeţ de dregătorul regiunii de graniţă a Caransebeşului şi Lugojului, banul Nicola Gârlişteanu. De-a lungul timpului, au existat perioade în care aşezământul era într-o stare avansată de degradare; cert este că, în anul 1788, încă era locuit. Poziţia strategică ocupată pe malul Dunării găsea mănăstirea în mijlocul unui teatru de conflict: războiul ruso-austro-turc dintre anii 1787 şi 1792, când a fost distrusă. În anul 1823, printre ruinele mănăstirii, s-a descoperit sigiliul vechiului lăcaş, cu inscripţia: „Peceat manastirea Lubostinie Hram Uspenia Persvistaia Bogaraditi Leto 1735“. În anul 1853, aceleaşi ruine scoteau la suprafaţă o icoană a Maicii Domnului, expusă de pictorul Victor Schram din München. În anul 1931 avea să înceapa reconstrucţia mănăstirii, iar în anul 1947 biserica nou-ridicată era acoperită cu şindrilă, prin strădania ieromonahului Alexe Udrea. Acesta pare a fi lăcaşul acoperit de apele Dunării după amenajarea lacului de acumulare de la Porţile de Fier.
Abia după mai bine de treizeci de ani, prin iniţiativa Mitropoliei Olteniei şi binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, mănăstirea a fost reînfiinţată. În anul 1993, vrednicul de pomenire mitropolit Nestor Vornicescu punea piatra de temelie a noii biserici, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ şi „Sfânta Treime“, iar în anul 1995 era aprobată reînfiinţarea aşezământului monahal, cu obşte de călugări. Lucrările au fost terminate în anii 1999-2000. Biserica este din zid de cărămidă, în formă de cruce, alcătuită din altar, naos, pronaos şi pridvor deschis. Sursa: www.cazaneledunarii.com.ro
Pensiunea Magic*** – Str. Trandafirilor 72 – Băile Herculane
Tel: 0723.203.577 – 0736.348.885 – 0255.560.161